duminică, 11 aprilie 2010

O salata... oua de prepelita, bacon si susan


Ingrediente (pentru 4 persoane):

- 16 oua de prepelita

- 8 felii de sunca afumata

- foi de salata verde diversa

- 2 linguri de seminte de susan

- 1 lingurita de mustar

- 2 linguri de otet

- 4 linguri de ulei

- sare si piper dupa gust


In apa clocotita sarata, puneti la fiert ouale de prepelita timp de 4 minute, ouale vor fi fierte tari. Le scoteti din apa clocotita si le puneti in apa rece. Ciocniti ouale intre ele si curatati coaja.

Am preferat sa le fac tari pentru salata. Daca le fierbeti 2 minute, ies moi, ca si in fotografia de mai jos.

Daca doriti oua moi - 2 minute de fierbere, oua tari - 4 minute de fierbere, eu am respectat timpul indicat pe ambalajul produsului.


Semintele de susan le puneti la prajit intr-o cratita pe foc domol, amestecati des, nu lasati sa prinda culoare.
Spalati foile de salata, inlaturati apa.

Ouale le tavaliti pe seminte, apoi le inveliti intr-o jumatate de felie de sunca afumata, strapungeti cu o scobitoare pentru a nu se desface. Daca oul este moale, nu utilizati scobitoarea, pentru ca se spargesi galbenusul se va scurge.

Preparati sosul - Amestecati intr-un bol, mustarul cu sarea si otetul, apoi adaugati uleiul incet ca pentru o maioneza, continuand sa amestecati cu o lingura de lemn.

Depuneti salata in farfurii amestecati cu sosul vinaigrette, apoi ouale, presarati semintele si serviti

Trimiteți un comentariu