vineri, 23 octombrie 2009

Chaussons à la confiture de coing - Papuci cu dulceata de gutui

Chausson - traducere in romaneste, din dictionar - papuc. Am gasit in mai multe locuri interpretat ca si buzunar, dar in realitate este papuc.
Dupa aceea, am cautat in carti culinare, aceasta reteta si am gasit ca in bucataria franceza se pregateste cu aluat frantuzesc sau foetaj, sau aluat din foi, sau pâte feuilletée.
Da, cateodata imi este foarte dificil sa gasesc termenul potrivit.
Inca o problema, deci papuci in Franta se pregatesc cu aluat foetaj si in Italia cu un aluat de paine (à la napolitaine). Si pe bloguri franceze, am gasit acelasi lucru, un aluat de paine indulcit, pentru ca este mai usor de pregatit, dar nu inseamna ca este mai bun.In tot cazul, eu le prefer in foetaj...
Ingrediente:
- 1 foie de aluat foetaj sau pâte feuilletée cumparata
- 1/2 borcan de dulceata de gutui, sau alt tip cu conditia sa nu fie prea lichida
- 1 galbenus de ou batut cu o lingura de apa
Am preancalzit cuptorul la 180°C.
Am cumparat o foie de aluat, am decupat cu o forma sau cu o cana. Aluatul astfel taiat,l-am pus pe o foaie de copt, pe o tava.
Am uns cu o pensula jumatate din bordul aluatului cu galbenusul de ou. Am pus o lingurita sau doua de dulceata, am pliat aluatul si am lipit bordurile, apasand bine cu degetele. Aluatul trebuie sa fie bine lipit, pentru ca dulceata sa nu iasa la coacere.
Apoi, am uns cu pensula pe toata suprafata papucului, dar nu pe bordurile aluatului si in cuptor timp de 20-25 minute.As vrea sa fac aceasta reteta cu foetaj, cu o crema de migdale cu lamaie, dar voi incerca alta data...

Niciun comentariu: